luni, 5 martie 2012

Traian Basescu stie cand Romania va putea deveni INDEPENDENTA din punct de vedere energetic

stirileprotv.ro Dupa ce a vizitat nava de foraj marin Deepwater Champion a companiei ExxonMobil, presedintele Traian Basescu a declarat ca in 2015-2017 se estimeaza ca va incepe exploatarea zacamantului de gaze din Marea Neagra.

Basescu a mai spus ca romanii nu trebuie sa se astepte ca exploztarea zacamantului din Marea Neagra sa inceapa imediat, pentru ca sunt necesare prospectiuni.

El a aratat ca exploatarea zacamantului de gaze va incepe "undeva in 2015-2017", iar de la acel moment Romania va putea fi independenta energetic.

In 22 februarie, OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania au anuntat o descoperire semnificativa la exploatarile din Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.

Operatiunile de foraj derulate de cele doua companii in Marea Neagra au inceput la sfarsitul anului 2011 si sunt pe cale sa fie finalizate, anunta OMV Petrom. Zacamantul a fost descoperit in urma forarii putului Domino-1 de catre ExxonMobil, prima operatiune la mare adancime in largul tarmului romanesc, cu o adancile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat in Blocul Neptun, la 170 de kilometri de tarm, in ape cu o adancime de aproximativ 930 de metri, se spune in comunicat.

ExxonMobil si OMV Petrom intentioneaza sa continue lucrarile in acest an, rezutatele achizitiei de date seismice urmand sa determine urmatoarele etape, noteaza companiile. Piata romaneasca a gazelor naturale a crescut anul trecut cu 3%, la 14,2 miliarde metri cubi, potrivit datelor prezentate miercuri de OMV Petrom.

Astfel, descoperirea Exxon-Petrom din Marea Neagra este echivalenta cu de trei pana la sase ori cererea interna anuala, la rezervele estimate de companii. Petrom a extras anul trecut 5,23 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 3% mai mult decat in 2010. Celalalt mare producator de gaze din Romania, compania de stat Romgaz, produce cantitati apropiate de cele extrase de Petrom.

Consumul intern este acoperit atat din productia Romgaz si Petrom, cat si prin importuri din Rusia, de la grupul Gazprom. Productia de gaze a OMV a stagnat anul trecut la aproximativ 8,3 miliarde metri cubi, reiese din datele prezentate de grupul austriac.

Presedintele Agentiei Nationale pntru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Patruti, declara in octombrie 2011 ca rezervele sigure de gaze naturale ale Romaniei sunt estimate sa acopere consumul pentru urmatorii 15 ani, dar ar putea creste dupa ce companiile care detin concesiuni de explorare vor incepe lucrarile in Marea Neagra. Printre companiile care detin perimetre concesionate in Marea Neagra se numara OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) si MOL (Ungaria).

Romania producea spre sfarsitul anilor '70 si in anii '80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu varfuri la mai mult de 35 de miliarde, insa productia a scazut gradual dupa 1989.

In 3 februarie, presedintele declara ca si-a amanat, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, vizita ce urma sa aiba loc a doua zi pe vasul de explorare al ExxonMobil, care foreaza pe blocul Neptun din Marea Neagra, potrivit Mediafax.

La inceputul unei intrevederi la Palatul Cotroceni cu reprezentantii ExxonMobil si Petrom, Traian Basescu isi exprima regretul ca a trebuit sa fie amanata aceasta vizita pe vasul Deepwater Champion, care urma sa fie efectuata la invitatia operatorilor petrolieri.

Ian Fisher, directorul general al sucursalei ExxonMobil Explorare si Productie Romania, l-a informat pe seful statului ca operatiunea de forare demarata la sfarsitul lunii decembrie a progresat in ultimele saptamani, insa a fost incetinita din cauza vremii furtunoase. El a subliniat ca nava de forare are o tehnologie ultramoderna si, in ciuda vremii furtunoase si a marii agitate, nu s-a deplasat decat un metru de la locul de forare.

"Am inteles ca tehnologia de la bordul navei este ca in Star Trek?", a intrebat Basescu. Reprezentantul ExxonMobil i-a raspuns ca tehnologia folosita la forare a avansat foarte mult, putand fi comparata cu cea din serialul SF. Pe nava Deepwater Champion sonda de forare este actionata prin "joystick-uri", un progres extraordinar fata de tehnologia de acum 30 de ani, a spus el.

De asemenea, Fisher i-a spus presedintele ca sonda navei are o capacitate de forare de pana la 3.000 de metri adancime, desi nivelul la care se foreaza acum in Marea Neagra este de 1.000 metri. Presedintele Basescu a subliniat in intrevederea cu reprezentantii companiilor petroliere ca blocul Neptun in care foreaza acum ExxonMobil si Petrom este situat pe teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, de la sud-est de Insula serpilor.

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filiala a companiei Exxon Mobil, impreuna cu Petrom, au inceput forajul de explorare la sonda Domino1, prima sonda de explorare in ape de mare adancime din sectorul romanesc al Marii Negre, potrivit unui comunicat al Petrom.

"Sonda Domino 1 este situata in blocul Neptun, la 170 kilometri de tarm, in ape cu adancimea de aproximativ 1000 de metri si va fi forata cu tehnologie de ultima generatie. Forajul va fi executat de catre vasul ultramodern de clasa mondiala Deepwater Champion, care a sosit recent in apele romanesti dupa finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimeaza ca operatiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile", se arata in comunicatul Petrom.

Petrom si Exxon au incheiat in 2008 o intelegere referitoare la explorarea in comun a potentialului de hidrocarburi a zonei de mare adancime din perimetrul Neptun.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu