miercuri, 29 februarie 2012

Presedintele Basescu l-a propus pe Teodor Melescanu in functia de sef al SIE. Liberalul a acceptat propunerea

Presedintele Traian Basescu l-a propus pe liberalul Teodor Melescanu in functia de sef al Serviciului de Informatii Externe (SIE), postul devenind vacant dupa ce fostul director, Mihai Razvan Ungureanu, a devenit premier. Melescanu a acceptat propunerea sefului statului, el urmand sa fie audiat in comisiile de specialitate marti, in jurul orei 10,30. Senatorul liberal a anuntat ca s-a autosuspendat din PNL.

"In temeiul art. 65, lit. h) din Constitutia Romaniei, presedintele Traian Basescu a propus Parlamentului numirea in functia de director al Serviciului de Informatii Externe a domnului Teodor Viorel Melescanu", se precizeaza intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale, difuzat luni.

"Am acceptat aceasta propunere considerand ca ea poate contribui la consolidarea practicii instituite de presedintele Traian Basescu de a numi la conducerea serviciilor de informatii persoane care fac parte din opozitia parlamentara, si nu din majoritate, si ca renuntarea la aceasta practica, dn cauza crizei parlamentare, ar avea un efect negativ asupra evolutiei pe viitor a sistemului politic romanesc", a anuntat Melescanu.

"Am convingerea ca echilibrul, pregatirea si experienta pe care le am in probleme de securitate internationala imi vor permite sa ma achit in bune conditii de asemenea responsabilitate, la nivel national", a spus el.

Melescanu este in prezent presedintele Comisiei pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala a Senatului.

Conducerea Serviciului de Informatii Externe este asigurata de adjunctul directorului SIE, general Silviu Predoiu.

Mediafax scrie ca presedintele PNL, Crin Antonescu, declara, luni dimineata, ca nu crede ca senatorul liberal Teodor Melescanu ar putea fi numit sef la SIE, el precizand ca nu are nicio informatie in acest sens.

Stirea se actualizeaza.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu